EXCLUSIV | Conducerea lui Dinamo a vorbit despre viitorul clubului: „Acesta este obiectivul nostru principal”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Conducerea lui Dinamo a vorbit despre viitorul clubului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Secretarul general al celor de la Dinamo, Bogdan Bălănescu, este mulțumit de felul în care a arătat echipa antrenată de Mircea Rednic în cele trei partide din acest an, în ciuda înfrângerii de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 2-1.

Chiar dacă Dinamo reușea să câștige duelul cu echipa lui Valeriu Iftime, Bălănescu spune că misiunea „câinilor” de a ajunge în play-off rămânea una dificilă: „Calificarea în play-off era una destul de dificilă, chiar dacă am început bine cele cinci meciuri care au mai rămas. Am pierdut, dezamăgirea este foarte mare, au venit foarte mulți supoteri și au plecat dezamăgiți acasă. Echipa a arătat atitudine, potențial în prima repriză.

Am luat două goluri din două greșeli, le punem în seama faptului că echipa nu este omogenă. Nu uitați, este o echipă formată într-un timp foarte scurt. Mergem să câștigăm fiecare meci și să încercăm să formăm o echipă competitivă pentru sezonul următor, ceea ce am și declarat că este obiectivul nostru principal”, a spus Bălănescu la ProSport LIVE.

Oficialul dinamovist spune că meciul s-a decis la ratarea lui Mattia Montini, care putea duce scorul la 2-1 în favoarea echipei lui Mircea Rednic: „Jocul cred că s-a decis la ratarea lui Montini. Dacă se făcea 2-1 acolo, cred că altul era cursul jocului. Botoșaniul este o echipă omogenă, joacă de mult timp împreună. S-au făcut greșeli, nu neapărat în vară. Cred că am făcut greșeli în ultimii doi ani de zile, iar acum trebuie să decontăm prețul greșelilor.

Am câștigat două meciuri consecutive, cu Iași și la Sepsi și nu am utut să depășim pe nimeni, parcă este blestemat acest loc 11. Sperăm să avem un antrenor la echipă pe o perioadă mult mai lungă de timp. Sperăm să mai facem trei sau patru transferuri, maxim, în perioada de vară”, a declarat Bălănescu la ProSport LIVE.

Dinamo rămâne pe locul 11 în Liga 1 Betano, cu 28 de puncte, la șapte în spatele celor de la FC Botoșani, care ocupă ultimul loc de play-off cu două etape înainte de final. Dunărea Călărași (deplasare) și Concordia Chiajna (acasă).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×